Tatăl copiilor. Un bărbat fericit.

Era un om arhi fericit pentru că nu și-a iubit familia, nici măcar copiii. O spun cu atâta ușurință acum pentru că chiar așa a fost. Era cu femeia iubită, cu toți banii, cu mașina mea și cu speranțe noi pentru o viață fericită. Pentru noi a fost greu cu el, dar mai greu fără el pentru că nu a vrut efectiv să ne ajute cu nimic. Eram o mamă cu doi copii într-un oraș străin, nu aveam aici pe nimeni să mă ajute și pe mine cu ceva. Nu mă gândesc neapărat la bani, dar în tot acest timp el nu a fost măcar o dată la o serbare școlară, la un început de an școlar, la o ședință cu părinții măcar, la nimic.

Dar cu el ce s-a întâmplat? De ce nu a trăit nimic absolut din ceea ce–si construise cu femeia lui și dărâmase cu familia lui?

 

De câte ori l-am întâlnit apoi era tot mai trist și mai singur și mai mincinos! Construia mereu tot felul de planuri false pentru viața lui. Nu am reușit totuși deloc să înțeleg mai devreme de ce nu și-a dat seama cât a greșit și să încerce să facă pași noi spre noi familia lui. Măcar să-și fi cerut iertare pentru tot. 

 

Ce mult ar fi însemnat pentru un om așa mândru ca el să-și fi cerut iertare, să-și recunoască greșelile și să-și ajute măcar copiii. Poate ar fi fost și el mai liniștit, poate că ar fi murit mai împăcat sufletește și poate că ar fi avut în cosciug o răceală mai omenească, căci era mai rece decât fiarele din mocirla biciuirii.

Îl iertăm mereu și eu și fetele și-i cerem să facă mort ceea ce n-a făcut niciodată viu: Să ne iubească.  Să ne iubești George măcar atât cât te iubim noi! Doamne ajută-ne pe toți. Amin.